O istorie medicală a canabisului

Utilizarea canabisului în scopuri medicinale a fost documentată a fi început acum cel puţin 6000 de ani.(1) De fapt, cele mai vechi dovezi ale cultivării canabisului datează din 4000 î.Hr. în China, unde planta de cânepă era folosită ca aliment, fiind una dintre „cele 5 grâne” ce formau baza dietei împreună cu orezul, orzul, meiul și boabele de soia.(2)

În timpul dinastiei Han din China (206 î.Hr. – 220 î.Hr.), cea mai veche farmacopee din lume, Pen-ts’ao Ching, documentează tradițiile orale transmise de-a lungul generațiilor, începând cu anul 2.700 î.Hr. Farmacopeea menţionează utilizările medicinale ale canabisului în tratamentul unei serii de boli, printre care dureri reumatice, constipație, tulburări ale sistemului reproducător feminin, malarie, precum şi pentru a anestezia pacienţii în timpul intervenţiilor chirurgicale.(3)

În India, canabisul era utilizat atât în scopuri medicinale, cât și recreative, având şi asocieri spirituale şi religioase. Canabisul era una dintre cele cinci plante sacre denumite: „sursele fericirii”, „dăruitoare de bucurie” și „aducătoare de libertate”.(3) Deja în jurul anului 1000 î.e.n. distincția dintre efectele psihoactive și cele medicinale era documentată clar. Canabisul era utilizat pe scară largă în numeroase categorii de tratament, printre care: ca analgezic (în special împotriva durerilor de cap), anticonvulsiv (în epilepsie, rabie), hipnotic, tranchilizant (contra anxietăţii), anestezic, antiinflamator (în reumatism), antibiotic, antiparazitar (împotriva viermilor intestinali), antispasmodic și antidiareic, ca stimulent digestiv și al apetitului, precum și ca afrodiziac și expectorant (în astm).(3)

Cunoașterea și utilizarea plantei în Asia de Est şi Sud-Est s-a răspândit în Orientul Apropiat, unde o regăsim menţionată în textele medicinale islamice în anul 1000 e.n. Probabil comercianții arabi au fost cei care au adus canabisul şi pe continentul african, de unde s-a răspândit ulterior împreună cu sclavii africani, ajungând până în Brazilia în secolul al 16-lea.(3)

Între timp, în sudul Europei, cânepa era o resursă folosită exclusiv pentru cultivarea fibrelor utilizate în textile, iar cunoștințele despre utilizările medicinale ale canabisului erau aproape inexistente, deoarece era confundat cu opiumul. Prin urmare, istoria îndelungată documentată a beneficiilor medicale ale canabisului nu a ajuns în Europa de Vest înainte de secolul al 19-lea.(3)

Adoptarea canabisului ca medicament în occident

Utilizarea terapeutică a canabisului a fost introdusă în medicina occidentală în 1839 de către medicul irlandez William O’Shaughnessy, autorul cărții „Despre preparatele de cânepă indiană sau gunjah”. Scrierile sale s-au bazat pe experiența sa în India, unde a lucrat pentru Compania Britanică a Indiilor de Est. O’Shaughnessy a adunat informaţiile despre canabis consultând literatura existentă despre acesta, precum și discutând cu bătrânii și vindecătorii locali pentru a înțelege atât utilizarea recreațională, cât și cea medicală a canabisului. Ulterior publicării cărţii sale, O’Shayghnessy a reuşit să dovedească şi experimental proprietățile analgezice și sedative, precum şi siguranţa utilizării canabisului. În urma acestui succes, planta și-a câștigat rapid un rol central în medicina practicată în Europa și America de Nord.

Adoptarea rapidă a canabisului ca plantă medicinală a dus la înființarea de către Societatea Medicală de Stat din Ohio a Comitetului pentru Cannabis Indica, care în 1860 a raportat utilizarea cu succes a canabisului împotriva gonoreei, astmului, reumatismului și durerilor de stomac intense.

Popularitatea sa tot mai mare i-a adus statutul de produs farmaceutic fără prescripție medicală cunoscut sub numele de „cura lui Piso” sau „tratamentul de o zi pentru tuse”.

În 1924, în urma unei jumătăţi de secol de consum de canabis documentat, Enciclopedia Analitică de Practică Medicală Sajous concluziona că planta era utilă în tratamentul migrenelor, tusei și inflamației, dar şi al bolilor mai grave precum tetanos, rabie și gonoree.(1)

Schimbări în climatul politic

În ciuda deceniilor de siguranță şi eficacitate dovedite în utilizarea terapeutică, lumea occidentală a adoptat o legislație ostilă împotriva canabisului în 1937, când „Legea privind impozitul pe marijuana” a fost adoptată în SUA, iar în 1942 canabisul a fost eliminat din Farmacopeea Statelor Unite.(5) Alte ţări occidentale au urmat exemplul SUA, scoţând treptat canabisul în afara legii.

Adoptarea legislației ostilă avea o motivaţie pur politică. Concluziile Comisiei pentru medicamente din cânepă din India, cerute de Camera Comunelor din Marea Britanie, afirma următoarele:

În ceea ce privește presupusele efecte mentale, comisia a ajuns la concluzia că utilizarea moderată a medicamentelor pe bază de canabis nu produce efecte dăunătoare asupra minții. […] De regulă, aceste droguri nu tind să inducă crimă și violență. […] Utilizarea moderată a acestor medicamente este regula, iar consumul excesiv este relativ excepțional. Utilizarea moderată nu produce practic efecte nocive”.(4)

Cu toate acestea, până în 1961, Națiunile Unite au inclus canabisul în lista drogurilor ilegale, anunţând o colaborare globală pentru a le interzice și monitoriza utilizarea, cunoscută sub numele de Convenția Unică privind Drogurile Narcotice. În 1972, acest tratat al ONU a fost modificat în sensul unui efort tot mai mare de a preveni cultivarea de opiu și canabis, lărgând componenţa şi atribuţiile Consiliului Internațional de Control al Narcoticelor.

Astfel, reglementările care deja scoseseră canabisul în afara legii au fost reafirmate de către comunitatea globală, obligând țările fără astfel de reglementări să adopte tratatul ONU pentru a fi în conformitate.(5) Drept urmare, medicamentele pe bază de canabis prescrise de medici de mulți ani au fost interzise și peste 2000 de produse cu canabis au fost scoase de pe rafturi.(6)

Pentru a înţelege magnitudinea acestei schimbări, e important de menţionat că înainte de prima iniţiativă împotriva canabisului din 1937, cel puțin 280 de companii farmaceutice (7), printre care multe din companiile farmaceutice importante prezente astăzi pe piaţa internaţională produceau medicamente pe bază de canabis. În 1937 existau aproximativ 9.420 de medicamente cu canabis, cumulând 20% din totalul
estimat al produselor de uz terapeutic de pe piaţa globală. (8) Canabisul a rămas ilegal până în 1972, când a avut loc o mișcare către dezincriminare și atitudinea publică şi politică a început să vireze către o toleranță și acceptare crescândă a beneficiilor medicale ale canabisului, o schimbare de sentiment care a devenit fundamentul utilizărilor medicale ale canabisului astăzi. (5)

Descoperirea sistemului endocannabinoid

În perioada dintre interzicerea canabisului și toleranța crescândă față de beneficiile medicale ale acestuia, profesorii Raphael Mechoulam și Yechiel Gaoni de la Universitatea Ebraică din Ierusalim au realizat un studiu revoluționar despre motivul pentru care planta de canabis posedă proprietăți terapeutice și modul in care interacționează cu fiziologia umană. Ei au descoperit interacţiunea componentelor active numite canabinoizi cu un sistem de semnalizare neuronală necunoscut până atunci. Canabinoizii din planta de cânepă erau practic identici cu transmiţătorii produşi chiar de corpul uman – denumiţi endocanabinoizi – în scopul de a modula acest sistem necunoscut şi extrem de complex. Sistemul necunoscut a fost numit Sistemul Endocannabinoid (ECS), iar studierea sa este baza înțelegererii interacțiunii canabisului cu fiziologia și chimia corpului uman. (9)

Canabisul astăzi

În 2018, OMS a concluzionat că unul dintre canabinoizi – cunoscut sub numele de canabidiol sau CBD - este sigur și bine tolerat la oameni (și animale), deoarece nu este asociat cu niciun efect negativ cunoscut asupra sănătății și nici nu are potențial de abuz. În plus, OMS a raportat că CBD a fost dovedit ca fiind un tratament eficient pentru epilepsie, așa cum s-a demonstrat în mai multe studii clinice, în timp ce dovezile
preliminare sugerează că acesta are potenţial benefic şi în tratamentul bolii Alzheimer, cancerului, psihozei, bolii Parkinson și a altor afecțiuni severe. (10)

La momentul actual, reglementările privind utilizarea în scopuri medicinale a canabisului au devenit sau sunt în curs de a deveni mult mai permisive în multe ţări (11), conform hărţii de mai jos.

Harta reglementărilor canabisului medicinal (12)

[UTILIZARE REGLEMENTATĂ] [PROIECTE PILOT PRIVIND PERMITEREA UTILIZĂRILOR MEDICINALE] [NABIXIMOLS (SATIVEX) AUTORIZAT]

În ultimul deceniu, au fost efectuate multe studii pentru a înțelege întregul potențial farmacologic al canabisului în farmacologie. (13) E de menţionat un studiu din 2013 desfăşurat în SUA, care a susținut concluziile multor studii anterioare, afirmând foarte clar că „că utilizarea medicamentelor eliberate pe bază de rețetă pentru care canabisul ar putea servi ca alternativă clinică a scăzut semnificativ, odată ce a fost implementată o lege privind canabisul medical”. (14) Autorii au descoperit, de asemenea, că scăderea vânzărilor medicamentelor eliberate pe bază de rețetă a fost estimată a rezulta într-o economie de 165,2 milioane USD pe an pentru programele de asistență medicală. (15) La ora actuală, industria farmaceutică demonstrează un mare interes pentru canabis (16,17,18), dovedind că valorificarea cunoştinţelor generaţiilor trecute are atât potenţial terapeutic, cât şi financiar.

Acum, provocarea este de a educa legislatorii cu privire la numeroasele beneficii ale canabisului medicinal, astfel încât cererea pentru un acces mai larg la beneficiile acestuia să poată fi îndeplinită, iar canabisul să poată reintra în practica medicală uzuală.